Identity Wars

„Unde am greşit?”, era strigătul sfâşietor al tatălui care se lupta să înţeleagă realitatea cu care se confrunta. „Avem o situaţie familială bună şi ştie că îl iubim”, a continuat tatăl în timp ce căuta o explicaţie pentru faptul că fiul său tocmai ce s-a implicat în trafic de droguri, tâlhărie şi crimă.

Strigătul sfâşietor a fost de mai multe ori exprimat decât îndrăznim noi să ne imaginăm. Părinţi ce trăiesc cu ruşinea şi agonia fiului care a căzut într-o viaţă de răzvrătire şi ilegalităţi! Sursa acestui strigăt poate fi urmărit la primii noştri părinţi şi la tragedia primului lor fiu, Cain. Părinţii vor şti bucuria pe care au simţit-o Adam şi Eva când l-au ţinut în braţe pentru prima dată pe micul Cain. Fructul iubirii lor era acum acolo ca să îl poată îmbrăţişa şi să se bucure de el. În timp ce Eva îşi strângea fiul la piept, a strigat „Am primit un fiu, pe Domnul!”[1] Ea credea că acest copil este Sămânţa făgăduită şi menţionată în Geneza 3:15, care va aduce vindecare şi binecuvântare tuturor naţiunilor. Oh, de-ar fi fost adevărat! Dar ironia este că de fapt el va aduce mizerie, distrugere şi moarte pentru milioane de oameni. Cain a devenit liderul închinării care are propriile condiţii. Acest grup de oameni formează majoritatea populaţiei, iar Biblia îi va numi mai târziu „Babilon”. În acest capitol vom urmări spiritul care animă această categorie de oameni şi modul în care ne afectează pe noi.

„Tăticule, de ce trebuie să omorâm bietul mieluşel?” Uciderea mielului era destinată să păstreze înaintea rasei umane imaginea preţului care trebuia plătit pentru salvarea lor şi, în acelaşi timp, dragostea lui Dumnezeu prin faptul că oferea acest dar. Era un ritual care indica atât speranţa din viitor, cât şi ruşinea din trecut. Era o amintire liniştitoare a iubirii minunate a lui Dumnezeu, dar şi una dureroasă a nerecunoştinţei umane şi a egoismului. A participa la un astfel de ritual întotdeauna dădea naştere la un amestec de sentimente. Mielul nevinovat în agonia lui tăcută prezenta preţul mântuirii. Pentru toţi aceia care priveau faţa adevăratului Miel al lui Dumnezeu, speranţa venea mereu odată cu agonia ce provine din înţelegerea preţului salvării. Eşecul în acest punct fie atrage sufletul în disperare, fie îl determină să îşi întoarcă ochii de la o asemenea oroare şi să rescrie originile omenirii negând că a avut loc o astfel de cădere. Dacă începem să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu care Şi-a dat Fiul la moarte, crucea se transformă în întuneric în loc de lumină şi într-un simbol al ruşinii, în loc să fie al speranţei.

După mulţi ani în care şi-a privit părinţii înjunghiind mielul cu lacrimi în ochi, cu durere amestecată cu speranţă, răbdare şi încredere în venirea Seminţei, Cain a decis că nu mai poate îndura ruşinea şi nevoia de a se umili. Concentrându-se pe eşecul omenesc pe care îl expunea mielul înjunghiat, Cain alege să nu îşi amintească marea iubire a lui Dumnezeu descoperită într-un asemenea dar. Pentru Cain, mielul nu făcea decât să îi trezească nesiguranţa, o parte a moştenirii sale de la Adam, care la rândul său o primise de la Satan. Pentru Cain, mielul însemna doar că el nu poate fi acceptat înaintea lui Dumnezeu în starea respectivă şi că Dumnezeu dezaprobă comportamentul lui. Evident că Satan l-a încurajat pe Cain să îndepărteze înjunghierea mielului din închinarea sa. Biblia ne spune că a adus un dar din roadele pământului.[2] De asemenea, ni se mai spune că avea meseria de fermier care producea hrană. Darul său era un simbol al eforturilor personale de a câştiga respectul lui Dumnezeu prin propriile fapte. El şi-a transformat practic închinarea dintr-o experienţă de credinţă umilă într-una care etala mândrie. O astfel de religie ignoră faptul că noi nu avem nicio putere de negociere cu Dumnezeu, nu avem viaţă în noi înşine pe care să ne sprijinim şi să Îi punem lui Dumnezeu condiţii. Din nefericire, Cain a uitat toate acestea. Satan i-a promis libertate prin faptul că îl elibera de ruşinea mielului, dar îndepărtând jertfa, religia lui Cain s-a schimbat dintr-o relaţie bazată pe credinţă în adevăratul Dumnezeu într-o realizare bazată pe ritualuri făcute unui dumnezeu după termenii proprii. Prin această schimbare, Cain a îmbrăţişat otrava pomului Duracell, a realizat un salt de fapte prin frânghia bungy a pomului Duracell şi dacă iniţial a simţit libertate, a fost numai o chestiune de timp până ce frânghia şi-a atins limita şi a început să muşte.

În capitolul 5 am analizat câteva dintre cicatricele emoţionale care provin din destrămarea relaţiilor familiale. Iată un rezumat:

ñ  căutare constantă de a fi aprobat;

ñ  judecare personală prea aspră;

ñ  reacționează peste măsură în situațiile asupra cărora nu au control, pe care nu le pot controla - ei sunt deseori foarte autoritari;

ñ  probleme în relaţii.[3]

Când Cain s-a îndepărtat de planul lui Dumnezeu de salvare, a devenit dinstant faţă de El. Relaţia lui familială s-a destrămat complet. Această distanţă a aprins flacăra nesiguranţei; Spiritul lui Dumnezeu nu îi mai putea linişti temerile sau ajuta să reziste la minciunile lui Satan. Goliciunea s-a mărit, iar sentimentul ruşinii a crescut. Ca şi Satan, Cain se lupta în zadar să restaureze relaţia lui cu Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerca, nu putea nicidecum să îndepărteze sentimentul adânc al goliciunii, până când nu se întorcea la Dumnezeu, la împărăţia şi planul Lui. Emoţiile lui turbulente urmau să izbucnească. Şi aşa s-a întâmplat în momentul în care el şi fratele lui Abel s-au întâlnit ca să se închine. Dumnezeu a acceptat jertfa lui Abel trimiţând foc, dar nu S-a atins de darul lui Cain. A fost suficient pentru a-l mânia. Păcatul este foarte ilogic. Cain nu urmează instrucţiunile, dar este extrem de surprins când vede că planul lui nu funcţionează.

Imaginaţi-vă că mergeţi la magazin şi luaţi toate ingredientele pentru a coace o pâine. Întrebaţi pe proprietarul magazinului cum se face, iar el vă dă lista cu tot ce trebuie să luaţi acasă. Totul merge bine până când ajungeţi la drojdie şi decideţi că este mai bine să nu o adăugaţi. Puneţi compoziţia în cuptor şi peste puţin timp aveţi o pâine care nu a crescut deloc. Are sens să daţi buzna la proprietarul magazinului, să-l admonestaţi pentru că v-a făcut să păreţi un bucătar jalnic? Greu de crezut! Totuşi, exact aşa a făcut Cain faţă de Dumnezeu.

Cain se apropie de punctul în care nu mai este cale de întoarcere. Prin faptul că a acceptat împărăţia lui Satan, unde valoarea este determinată de eforturi şi realizări, capacitatea sa de a fi călăuzit şi corectat s-a diminuat rapid. El ştie că a făcut ce nu trebuie, dar mintea umană se poate uşor înşela şi decât să se umilească şi să se supună lui Dumnezeu, devine furios. Cu blândeţe, Dumnezeu caută să îl ajute şi să îl corecteze, îi arată darul făgăduit al Fiului Său, dar Cain nu urmează avertizarea. Sentimentele lui de răzvrătire cresc, iar împărăţia întunericului şi-a îndeplinit aproape complet cel mai profitabil experiment omenesc.

Acum inima lui Cain este în întregime stăpânită de forţele emoţionale pe care Satan le-a lansat în cer. Îşi doreşte aprobarea lui Dumnezeu, dar în termenii impuşi de el. Sentimentul nevredniciei lui creşte până ce este pe cale să explodeze. Este prins în situaţia teribilă de a cerşi aprobare de la puterile mai înalte pentru a-şi satisface nevoia de acceptare, în timp ce ignoră tot ce Îi datorează lui Dumnezeu, lucru care ar fi trebui să îl umilească şi să îl facă recunoscutor pentru provizia de iubire prin Mielul Său. Încă arzând în sine pentru că a fost „umilit în public” în faţa fratelui său Abel, începe să se certe cu el. Abel îi atrage atenţia asupra modului de închinare şi îl încurajează să revină la planul lui Dumnezeu. Acest lucru a umplut paharul lui Cain! Ceva s-a declanşat înăuntrul lui. Simţământul nevredniciei l-a adus într-o stare în care pur şi simplu nu îi mai păsa de nimic şi când acel moment vine, Satan are intrare liberă ca să preia controlul. Îl umple pe Cain cu ură intensă faţă de fratele său, relaţiile de familie sunt uitate, împărăţia celui rău se manifestă pe deplin. Tot cerul priveşte cum are loc prima crimă, prima anihilare a relaţiei preţioase şi sacre din sânul căminului. Aceasta se întâmplă când legile lui Dumnezeu sunt violate! Cerul priveşte cu respiraţia tăiată şi chiar Satan şi îngerii săi trebuie să fi simţit o amorţeală trecătoare când forma fără viaţă a lui Abel a căzut la pământ cu sângele ţâşnind.

Satan lansează toată oroarea asupra acestui eveniment şi se asigură că sclavul său este cuprins de un sentiment atât de profund de vinovăţie, încât să nu mai poată crede că Dumnezeu îl va ierta vreodată. Aceasta este nebunia lui Satan, ne promite libertate şi bucurie în blestemul lui de răzvrătire şi când păcătuim, vocea lui cere cu putere distrugerea noastră din partea lui Dumnezeu. În acelaşi timp, vocea sa şopteşte sufletului nostru că suntem prea răi ca să mai fim vreodată acceptaţi de Dumnezeu din nou, vocea sa măreşte sentimentul vinovăţiei până când ne dorim moartea. Nenorocit vrăjmaş al naturii umane – îşi va primi răsplata pentru metodele sale pline de laşitate şi nedrepte! Acum când Cain a păşit cu totul de partea cealaltă, nu mai exista nicio apărare pentru sufletul său, iar Satan îl face să strige: „Nelegiuirea mea este prea mare ca să fie iertată”.[4] Acestea sunt cele mai triste cuvinte pe care şi le poate imagina vreun om! Dumnezeu a venit la Cain, nu pentru a-l pedepsi, ci pentru a-l restaura. L-a întrebat unde este fratele lui nu pentru a-l acuza, ci ca să îi dea o ocazie de a se căi şi de a se întoarce la Dumnezeu. Din nefericire, Cain rosteşte acele cuvinte sumbre: „Nelegiuirea mea este prea mare ca să fie iertată”. Crede minciuna lui Satan şi nu cuvântul lui Dumnezeu. A semănat, iar acum culege.

În versetul 11 din capitolul 4 Dumnezeu rosteşte un blestem. În ultima parte, Dumnezeu îi spune lui Cain că va fi un fugar şi un rătăcitor pe pământ. Aceste cuvinte sunt adresate unuia care tremură şi se clatină, reprezintă realitatea unui om fără speranţă şi fără viitor. Acest blestem nu a fost aplicat de Dumnezeu prin unduirea vreunei baghete magice, ci era inerent respingerii familiei Lui, inerent respingerii relaţiei intime. Sufletul lui era torturat pentru că a fost creat pentru intimitate, dar inima lui a ales o altă cale. Tânjind după iubire, şi totuşi respingându-i pe cei care se apropiau de el. Dorindu-şi apropiere, şi totuşi nelăsând pe nimeni să se apropie de odaia ascunsă a inimii unde domnea nevrednicia. Dorind să aibă prieteni, dar întotdeauna precaut faţă de un posibil rival al curajului său. Iată adevărul proverbului „Cel rău nu are pace”.

Biblia ne spune cum Cain s-a îndepărtat de prezenţa Domnului.[5] Acum trăia fără sentimentul că Dumnezeu era aproape de el. Crezând că păcatul i-a închis calea în faţa lui Dumnezeu, L-a îndepărtat pe Dumnezeu din viaţa lui. Acum, cu o nevoie mai acută ca oricând de aprobare şi merite, începe să construiască un oraş. Va strânge oameni în jurul lui şi le va fi lider. Va clădi lucruri măreţe şi îşi va obţine valoarea prin ceea ce a realizat. Se va înconjura cu lucrarea mâinilor lui şi îşi va îndepărta din conştiinţă, pe cât posibil, dovada lucrărilor lui Dumnezeu. Se va aglomera atât de mult încât să nu mai aibă timp să se întrebe ce se întâmplă cu sufletul său.

Şi astfel, Cain a devenit canalul prin care Satan şi-a stabilit împărăţia pe pământ. Prin el s-au dezvoltat oameni care aveau toate semnele nesiguranţei şi ale nevredniciei. Căutau putere şi poziţie, aveau un spirit ce urmărea să controleze totul şi erau geloşi pe orice rival, în goana nesfârşită după o identitate, despărţiţi de Dumnezeul care a făcut cerul şi pământul. Atât timp cât Satan putea să îi facă pe oameni să caute valoarea în ei înşişi şi nu în braţele unui Dumnezeu personal, îi putea controla. Şi aşa a şi făcut. Pe parcursul veacurilor, Satan a ţinut o clasă de oameni sub guvernarea lui, legând sufletele lor nesigure de al său şi căutând să conducă lumea.

Am studiat inima Babilonului, o inimă torturată ce-şi caută identitatea şi valoarea prin ceea ce face, aprobarea pentru faptele sale şi încercând să manipuleze împrejurările în aşa fel încât să nu poată fi ameninţată. În capitolul următor vom urmări dezvoltarea acestei inimii aşa cum reiese din istoria omenirii.

Comments (0)

Subscribe to this comment's feed

Name

Email

Website

Title

Comment

smaller | bigger

Subscribe via email (registered users only)

I have read and agree to the Terms of Usage.

Write the displayed characters

Add Comment Preview